Nu cred ca exista postare cu cazurile mele despre dinti ficsi pe implanturi dentare care sa nu genereze intrebarea (uneori soptita cu timiditate, alteori urlata
Estetica dentara reprezinta mult mai mult decat realizarea unor fatete albe si aplicarea unui ruj rosu. Astazi nu vorbim despre coroane ceramice sau de munca
CV-uri impresionante, teancuri de diplome cu care poti tapeta o casa intreaga, cursuri peste cursuri etalate in avalansa de check-in-uri pe Facebook, schimburi de experienta,
Majoritatea pacientilor care se prezinta la stomatolog isi doresc dinti albi, drepti si simetrici. Putini dintre ei isi dau seama de faptul ca exista si
De regula, cand vorbim in linii mari de realizarea unei coronite pe implant, ne imaginam implantul in sine, sedinta chirurgicala de inserare a acestuia, stim
Nu de putine ori, pacientii se prezinta la consultatia stomatologica fiind convinsi ca li se vor rezolva problemele dentare intr-un timp scurt, avand poate uneori
Un alt caz si noi provocari! Datele “problemei”: termen de realizare – trei saptamani sanatate gingivala rezultat estetic – maxim culoare – cat mai deschisa
Dinti ingramaditi, spatiati, rotiti sau pozitionati gresit? Ocluzie defectuasa, dureri articulare, dureri de cap? Bruxism, postura corporala defectuasa? Estetica zambetului nesatisfacatoare? Toate acestea ar putea
Frumusetea e in ochiul privitorului iar totodata frumusetea este in expresia unui zambet armonios. Voi prezenta doua cazuri similare: – extractii multiple, eliminarea infectiilor, aditie
In urma unui tratament ortodontic esuat si nefinalizat, rabdarea domnisoarei din imagine a ajuns la capat de drum. Dorinta ei a fost sa rezolve situatia
Fumam prea mult, mai bem alcool din cand in cand, mancarea este procesata la maximum, aditivi alimentari, potentiatori de gust, arome, acidifianti, conservanti… fructe tratate
Plecand de la o scurta discutie despre albirea dentara, mi-am dat seama ca se face confuzie intre acesti doi termeni: cosmetica si estetica dentara. Confuzia
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.