Prevenirea infectiilor in cabinetul stomatologic

Cabinetul medical reprezinta un loc cu risc crescut de transmitere a bolilor. De aceea controlul infectiilor in acest spatiu este una dintre cele mai importante probleme ce trebuie luata in considerare in activitatea zilnica. Implementarea unor proceduri realistice de control al infectiilor implica colaborarea intregii echipe.

Exista anumite precautii universale care reprezinta pentru medicul dentist punctul de plecare in controlul infectiilor in cabinetul dentar. Acestea sunt urmatoarele :

Un istoric medical al pacientului se realizeaza de regula ca un prim pas pentru toti pacientii care se afla la prima vizita. Acesta se reactualizeaza apoi in mod regulat. Chestionarul medical si discutia cu pacientul nu vor lipsi din protocolul normal al cabinetului.

In cazul descoperirii unui pacient cu o anumita infectie este urmat un protocol de control prestabilit. Refuzarea tratarii unui pacient infectat pentru a evita expunerea medicului sau a personalului este lipsit de etica. Acesta se va trata in mod normal, diferenta fiind ca personalul isi va lua masuri suplimetare de protectie si va pune accent si mai riguros pe protocolul de dezinfectie si sterilizare.

Se evita contaminarea manusilor, a instrumentelor, dispozitivelor si materialelor in timpul tratamentului prin atingerea fetei, a mastii, butoanelor, lampii, mouse-ului,  manuirea fiselor dentare, etc.  Instrumentarul mic (freze) se va manipula cu ajutorul unei pense sterile de serviciu. Pensa se pastreaza intr-o zona curata pe masuta asistentei. Se recomanda de asemenea folosirea aspiratorului chirurgical si a digii pentru a evita imprastierea de saliva sau aerosoli.

Toate articolele care pleaca sau vin de la laboratorul de tehnica dentara se decontamineaza pentru a proteja tehnicianul de laborator si respectiv pacientul. Amprentele vor fi clatite cu apa si dezinfectate. Dezinfectarea se poate realiza cu solutii pe baza de: glutaraldehida, iodoform, compusi de clor sau fenoli. Protezele fixe sau mobilizabile de asemenea se dezinfecteaza, la fel si mesele de lucru, dupa fiecare utilizare. Articolele contaminate vor fi trimise la laborator cu eticheta rosie.

Decontaminarea cabinetului se realizeaza prin:

Sterilizarea instrumentarului se realizeaza prin caldura, cu ajutorul unor aparate speciale. Sterilizarea se poate realiza prin caldura uscata, la 170°C, aparatul folosit fiind pupinelul sau prin caldura umeda, la 121°C cu ajutorul autoclavului.

a23e

Spalatul pe maini este recomandat sa se realizeze la inceputul zilei, dupa fiecare pacient si la sfarsitul zilei. Inainte si dupa fiecare interventie medicul isi va spala mainile cu apa curenta si sapun, prin doua sapuniri consecutive, timp de minim 15 secunde. In anumite situatii spalarea este completata cu dezinfectia mainilor. Stergerea mainilor se realizează cu prosoape de hartie, de unica folosinta . De asemenea este recomandat ca medicul sa nu poarte bijuterii in cabinet si sa aibe unghiile taiate si ingrijite.

Protejarea echipei operatorii este foarte importanta. Ea se realizeaza in primul rand prin utilizarea unui echipament de protectie adecvat, dar si prin imunizarea personalului, acesta fiind expus la o mare varietate de boli.

Barierele fizice intre pacienti si echipa operatorie reprezinta o buna modalitate de protectie impotriva bolilor contagioase. Aceste bariere sunt denumite general - echipament de protectie - si se refera la :

Echipamentul medical de protectie se poate realiza dintr-o varietate de materiale. In alegerea lor insa se tina cont de faptul ca trebuie sa reziste la spalare unei temperaturi de peste 60° C, temperatura la care sunt distruse virusurile din sange. Imbracamintea de protectie nu se spala impreună cu restul hainelor.

La intrarea in clinica se schimba in totalitate imbracamintea de strada cu cea de cabinet.  Costumul de protectie nu se poarta in afara cabinetului medical si e indicat sa fie schimbat zilnic. Este recomandat ca imbracamintea de protectie sa nu fie stramta, sa fie lejera si sa permita executarea usoara a miscarilor si sa fie de preferat dintr-un material subtire.

Ochelarii de protectie sunt purtati de fiecare data cand se lucreaza, existand riscul de stropire cu saliva si sange din gura pacientului in timpul tratamentului, acestia reprezentand o bariera fizica de protectie pentru ochi. De asemenea ochelarii impiedica frecatul la ochi si riscul contaminarii directe a ochilor.

Pacientul va purta de asemenea ochelari de protectie pe tot parcursul tratamentului, indiferent care ar fi acela, existand riscul improscarii accidentale a pacientului cu diverse particule. Ochelarii este recomandat sa fie usori, intotdeauna curati, pe masura medicului/ pacientului.

Mastile faciale reprezinta o bariera fizica impotriva raspandirii microorganismelor pe mucoasele expuse. In plus, ele ofera un filtru impotriva microbilor raspanditi sub forma de aerosoli de catre piesele de mana, aparatul de detartraj sau aspirator.

Mastile sunt schimbate dupa fiecare pacient, iar in cazul unor proceduri mai lungi, sunt schimbate mai des pentru a-si mentine eficienta de filtru, deoarece aceasta este deteriorata de umiditatea respiraţiei.

Manusile protejeaza medicul si personalul auxiliar de infestarea mainilor cu microorganisme prin existenta unor mici zgarieturi, taieturi sau alte leziuni superficiale la nivelul mainilor. De asemenea protejeaza si pacientul de microorganismele ce se pot gasi pe mainile personalului medical. Este recomandata utilizarea manusilor in realizarea oricarei manopere stomatologice.

Toate aceste proceduri au ca si scop evitarea contaminarii pacientului, a medicului si a personalului auxiliar pe parcursul sedintelor de tratamente stomatologice si reprezinta un protocol standard de la care nu se face exceptie in nici o situatie.

www.dentaldesign.ro

Cum sa cheltuiesti mai putin la dentist?

Observam zilele trecute pe canalele de informare economice ca nu va fi mai bine nici in perioada urmatoare. Traim o epoca in care valorile si preturile incearca sa gaseasca armonia cu dorintele si nevoile noastre. Din pacate de multe ori suntem nevoiti sa alegem. Alegerea unei bluze din dulap pentru a fi purtata astazi poate fi usoara: sa o iau pe cea neagra sau pe cea alba? Pot sa le incerc si sa decid, si apoi sa ma razgandesc. Dar, asta este o alegere ce nu implica riscuri, este o alegere usoara si poate fi reconsiderata. Dar, ce facem cand luam decizii importante, ce facem cand trebuie sa alegem intre sanatate si educatie, intre siguranta si relaxare? Aici deja intervin o sumedenie de factori ce trebuie luati in considerare.

Si... asa ajungem si la dentist. Evident, toata lumea isi doreste albire dentara, ceramica integrala, implanturi, zirconiu, fatete si inlay-uri ceramice, aparate ortodontice invizibile... dar... toate astea costa, si nu sunt ieftine. Si asa vine momentul in care esti pus in fata unei alegeri: sa aleg asta dar sa nu mai am bani pentru... sau sa aleg altceva si sa am bani pentru... ???

Cum sa fac? Preturile pentru tratamentele stomatologice nu sunt mici, iar pentru tratamentele de calitate sunt chiar mari. Ce sa fac? Cum sa cheltuiesc mai putin la dentist?

de ce sa aleg un implant dentar

1. Preventia

Zilele trecute am avut un pacient din Germania, care la o varsta de 45 ani avea doar cateva obturatii ce necesitau a fi schimbate si... atat. A sunat si s-a programat pentru o igienizare. Cum??? Un neamt in Romania vine doar pentru o igienizare?!  Era de cateva luni in Romania dar stia ca la 6 luni trebuie sa isi faca sedinta de profilaxie. Asa face de cand era mic, iar rezultatele se vad acum. Faceam un calcul... sa spunem ca a inceput sa mearga la dentist macar o data pe an, de la varsta de 3 ani, asta inseamna ca a fost cu regularitate de vreo 40 de ori si de fiecare dat a platit 50 euro, adica in total 2000 euro, plus cateva obturatii, hai sa zicem inca 1000 euro. Deci la 45 ani de viata si 3000 euro mai tarziu domnul in cauza are dinti sanatosi, nu stie ce inseamna durere dentara, nu a petrecut sute de ore la dentist sau in trafic spre dentist, nu are tratamente de canal, coroane, nu are infectii si este un om sanatos, constiincios si cu un zambet natural. Aici ar mai fi de adaugat faptul ca asigurarile de sanatate din Germania platesc preventia pacientului. In plus, sa zicem ca acest pacient chiar a platit 3000 euro. Este mult? Nu e scump deloc, comparativ cu ce inseamna pretul a numeroase tratamente de canal, zeci de coroane pe care le schimbi periodic, obturatii, pivoti, retratamente, coroane.... si iar de la capat... Sa nu luam in calcul durerea, neplacerea, starea generala de sanatate, neincrederea in zambetul propriu...

Asa ca... daca vrei sa platesti putin la dentist recomandarea mea este sa insisti asupra igienei si a sedintelor de igienizare bianuale.

2. Alegerea dentistului

 Acesta ar fi al doilea factor. Evident ca nu toti dentistii sunt la fel. Nu confundati zugravul cu pictorul, muzicantul cu muzicianul, calfa cu mesterul. Un dentist bun va identifica corect si precoce orice problema si o va trata corespunzator inainte sa se complice. Astfel intervenia este minima si pretul este pe masura. Un dentist bun va sti sa te indrume astfel incat tu sa stii cum sa ai grija de dintii tai si astfel vei plati mai putin. Un dentist bun foloseste materiale de calitate cu durata mare de viata asa ca, din nou, pe termen lung vei plati mai putin. Cred ca la acest punct nu mai e cazul sa detaliez.

Asa ca... daca vrei sa platesti putin la dentist, nu alege dentistul cu preturi mici si diverse oferte, ci dentistul pregatit care te va ajuta sa iei deciziile corecte pentru sanatatea ta.

3. Alegerea tratamentului

Uneori esti pus in situatia de a alege intre diferite tipuri de tratament. Sa dau un exemplu. Sa port sau nu aparat dentar? Pai daca nu port, economisesc bani, nu? Da, daca ne gandim doar la prezent. Dar pe termen lung dintii ingramaditi pot duce datorita imposibilitatii de a realiza o igiena corespunzatoare, la afectiuni parodontale, carii interdentare, dureri articulare... toate astea mai devreme sau mai tarziu trebuind sa fie tratate. Si... pretul nu va fi mai mic decat daca am fi ales cu ani in urma sa purtam un aparat. Alt exempu: sa imi pun implant sau sa imbrac dintii vecini si sa imi pun o lucrare? Din nou, poate privind doar la momentul prezent varianta scumpa pare cea cu implanturi dentare, dar pe termen lung este mult mai ieftina decat a doua, care implica tratamente pe dintii preparati, coroane, alte coroane, alte retratamente.... Sa imi scot dintele sau sa il tratez?

Asa ca... daca vrei sa platesti putin la dentist, fa-ti o imagine de ansamblu. Medicul pe care l-ai ales deja si in care ai incredere te va sfatui si te va ajuta pentru a gasi calea cea mai potrivita pentru nevoile si dorintele tale.

Concluzie:

La dentist poate fi chiar ieftin, dar doar pe termen lung. Daca astazi platesti igienizarea, daca astazi iti cumperi o periuta de dinti noua si un fir interdentar, daca astazi platesti mai mult pentru un tratament facut de un medic bun, corect, si daca astazi iti vei pune un implant dentar... nu va fi foarte ieftin azi, e adevarat. Dar, privind imaginea de ansamblu, si gandind la urmatorii ani si la tot restul vietii noastre... ceea ce ai platit azi, alegand medicul si tratamenul corect... ti-a salvat o suma mare de bani pe care cu siguranta vei gasi unde sa o cheltuiesti intr-un mod mult mai placut decat pe scaunul de dentist cu gura deschisa si cu ochii in tavan in viitorul indepartat.

www.dentaldesign.ro

 

Inlay ceramic - Onlay ceramic

Am auzit de multe de ori expresia: "am plomba de portelan". In realitate acesta este un mit popular iar asa zisa "plomba de portelan" este de fapt din compozit. Portelan si ceramica inseamna acelasi lucru. Pentru a se realiza ceramica (portelanul) trebuie ca aceasta piesa sa fie tratata termic in cuptoare speciale la temperaturi la care tesutul uman s-ar face scrum instantaneu. Deci, cam greu de crezut ca cineva poate sta cu capul in cuptorul de ars ceramica pentru ca altcineva sa ii faca o plomba de portelan :))). Dar lasand gluma la o parte, plombele (obturatiile) sunt de compozit si nu de ceramica sau de portelan. In plus lumina albastra cu care "se intareste" plomba (adica se polimerizeaza compozitul) nu este LASER asa cum se crede eronat, ci este lumina ultravioleta. 🙂

Revenind la ceramica, exista desigur  posibilitatea ca in cazul unor distructii masive a dintilor sa ii putem reconstitui cu ajutorul unor piese de ceramica, facute in laboratorul dentar de catre tehnicianul dentar, care se cimenteaza in cabinet de catre medic. Aceste piese se numesc incrustatii (Inlay, Onlay sau Overlay). Atentie: a nu fi confundate cu plombele.

Ce avantaje au ele in fata obturatiilor de compozit?

1 - rezistenta mai mare la uzura (ceramica este mai rezistenta decat compozitul) - la presiune, la temperatura, si chimic...

2 - estetica mai buna - ceramica este cel mai estetic material pentru reconstituiri fizionomice

3 - culoarea rezista perfect in timp (compozitul in timp se coloraza)

4 - adaptare mai buna (nu are contractie, se cimenteaza, se modeleaza in laborator, se finiseaza in cabinet)

5 - durata de viata indelungata

Mai jos sunt prezentate trei cazuri cu dintele preparat pentru inlay, si dintele reconstituit.

inlayuri

Dr. Bogdan Fondrea - www.dentaldesign.ro

Smile Makeover - coroane ceramica integrala

Tot mai des imi este ceruta remodelarea zambetului.

Vad fete frumoase care se tem sa zambeasca, fotografii in care buzele sunt inchise, in zambete fortate. La urma urmei zambetul reflecta increderea in propria persoana. Asa ca probabil ceea ce mi se cere nu este remodelarea zambetului, ci redarea increderii in frumusetea proprie.

Voi prezenta astazi un caz de reconstructie a esteticului zonei frontale cu patru coroane total fizionomice din ceramica integrala.

1. In situatia initialaa pacienta nu avea incredere in zambetul propriu, datorita aspectului inestetic in regiunea frontala. La examinare am constatat inghesuiri in zona frontala, tratamente de canal incorecte ce au dus la colorarea dintilor si s-a decis realizarea unor coroane individuale de ceramica presata, pe fiecare din cei patru incisivi, dupa ce in prealabil tratamentele de canal vor fi refacute.

2. In aceasi sedinta cu slefuirea s-a realizat lucrarea provizorie, de acrilat. Pacienta nu a parasit cabinetul cu dintii slefuiti. Dintii au fost retratati endodontic, s-au refacut bonturile cu ajutorul pivotilor de fibra de sticla si s-a realizat slefuirea in vederea amprentarii. Ca de fiecare data slefuirea este cu prag pentru o adaptare corespunzatoare a lucrarii finale.

3. Proba cu capele de ceramica. Se verifica adaptarea la bonturi, raporturile cu tesutul moale, spatiul necesar si se dau indicatiile finale laboratorului dentar.

smile makeover

4. Ultima sedinta este cea in care se cimenteaza coronitele. Dintii sunt tratati corect endodontic, bonturile sunt reconstituite si fiecare dintisor si-a primit coroana de ceramica. In acest caz metalul este inexistent. Toate materialele sunt biocompatibile, nu se vor produce alergii, coloratii ale gingiei si nu va avea loc nici o reactie adversa a organismului. Rezultatul este corect din punct de vedere medical, datorita materialelor si tehnicilor folosite, iar din punct de vedere estetic pacienta este foarte multumita.

Un zambet sanatos = un zambet frumos!

Dr.Bogdan Fondrea - www.dentaldesign.ro

 

Cum recunosc un medic bun?

Stomatolog bun, dentist bun, implantolog bun, medic bun - ce inseamna acest lucru, si, cum il gasim?

 

Am primit nenumarate intrebari prin care mi se cerea sa recomand un dentist bun in anumite orase...dar cum recunoastem unul? Fara multa introducere, si fara o ordine bine stabilita doresc sa exemplific urmatoarele :

1 Un dentist bun nu e ieftin - dar nici daca e scump nu insemna neaparat ca este calitativ. Un dentist bun nu lucreaza cu materiale ieftine si nu lucreaza cu tehnicieni ieftini.  Fiind mereu interesat de progres, investeste in aparatura, in cursuri si in echipa, asa ca niciodata un stomatolog bun nu este axat pe a economisi. Nici nu are cum. Isi respecta calitatea muncii si nu face rabat de la aceasta. In plus, nici nu are oferte pe diferite site-uri cu reduceri.

2- Un dentist bun are pacienti, dar niciodata nu vei gasi o gramada de oameni in sala de asteptare. Va lucra doar pe baza de programare, isi va respecta pacientii si orele de programare. Niciodata nu va duce lipsa de pacienti, va avea programari pe o saptamana inainte dar, niciodata in sala de asteptare nu va fi aglomeratie. Asta ar denota lipsa de respect. Asa ca un dentist bun are respect fata de timpul altora.

3 - Un dentist bun isi aloca timpul necesar pentru a explica pacientilor manoperele pe care le recomanda, va exemplifica prin fotografii si cazuistica personala... Un dentist bun isi educa pacientii.

4 - Un dentist bun se imbraca frumos, este ingrijit, in cabinet nu miroase a ceapa, usturoi, transpiratie si materiale stomatologice. Un dentist bun are halatul calcat, parul aranjat, unghiile ingrijite si dintii frumosi. Un dentist bun se respecta in primul rand pe el insusi, pentru ca sa ii poata respecta si pe ceilalti.

5 - Un dentist bun intelege aspectul medical, aspectul estetic, tine cont de dorintele pacientului si ale colegilor de echipa. Niciodata nu va critica un alt coleg medic si nici nu va fi interesat de "barfele" la adresa acestora. Cu siguranta ca acesta isi respecta colegii.

Bogdan Fondrea

 

In concluzie - un stomatolog bun inseamna RESPECT.

Daca medicul nu poarta respect pentru el insusi, sau pentru cei din jur, nu te va respecta nici pe tine ca pacient. Daca asa este cazul, saluta-l respectuos si reorienteaza-te.

Iti doresc mult noroc in gasirea medicului potrivit pentru tine, iar, daca l-ai gasit, recomanda-l si altora pentru ca si altii au nevoie de ajutor.

Dr.Bogdan Fondrea - www.dentaldesign.ro

Stomatologia holistica

 

Ce inseamna stomatologia holistica? Ei bine, aceasta este directia in care se indreapta stomatologia. Cavitatea bucala reprezinta o poarta a organismului, si o parte a intregului reprezentat de corpul uman. Nu putem privi sau trata dintii ca pe ceva separat de restul organismului.

Incepand de la consultatie, tratarea cu respect si atentie a tuturor problemelor locale si generale constituie o necesitate. Afectiunile de la nivelul cavitatii bucale au rasunet in intreg organismul, de exemplu:

Cele mentionate mai sus sunt doar cateva exemple, astfel incat tratarea unor probleme dentare poate duce la binele intregului organism, iar anumite afectiuni dentare pot fi tratate lucrand asupra altor parti ale aceluiasi intreg, care este corpul uman.

In plus, in ziua de astazi in stomatologie se utilizeaza materiale biologice, bioinerte, ce nu dau reactii alergice, nu sunt toxice si nu influenteaza negativ starea de sanatate a pacientului. Cine ar mai vrea sa fie intoxicat cu mercur din obturatiile de amalgam? De ce sa mai folosim pivoti metalici cand avem la dispozitie pivotii din fibra de sticla? Ma bucura sa va spun ca majoritatea pacientilor nostri aleg lucrari pe baza de zirconiu sau ceramica presata, renuntand la aliajele metalice. Aceasta este stomatologia moderna - bazata pe biocompatibilitate. Partea buna este ca estetica nu doar ca nu are de suferit, ci, chiar este ajutata pentru rezultate impecabile, naturale, biologice!

lucrare stomatologica

 

Stomatologia holistica este un concept nou prin care privim stomatologia nu doar din perspectiva dintilor, ci mergem mai departe, pentru a promova o stare de sanatate fizica si nu numai care sa se reflecte in starea de sanatate a cavitatii bucale. Astfel stomatologia holistica nu se axeaza pe tratarea problemelor ci pe generarea unei stari generale de sanatate.

Pentru ca un zambet sanatos, este un zambet frumos!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y6mv_HM90bk]

Dr.Bogdan Fondrea - www.dentaldesign.ro