Despre expectante in tratamentul stomatologic

Tocmai ai trecut printr-o interventie chirurgicala complexa si de durata, un sinuslift, aditie de os si inserarea a 3 implanturi dentare. Ai primit o reteta de antibiotic, ti s-a recomandat sa nu fumezi, sa nu fortezi zona,  sa te menajezi cateva zile. E de asteptat sa se simta ceva dupa interventie si poate sa se umfle putin. Este o reactie normala a organismului.  Asa ca esti pregatit pentru ceea ce va urma si iti asumi acest lucru.

Evident ca dupa o albire dentara lucrurile sunt cu totul altfel. Te astepti ca dintii tai sa fie albi, ca zambetul tau sa fie stralucitor si sa nu doara deloc.

Sa ne imaginam ca ai trecut prin interventia chirurgicala si ceea ce te asteptai sa se intample nu se intampla. Daca nu doare si nu se umfla deloc, nu se supara nimeni, nu este asa cum te asteptai, dar ce motiv ai avea sa te plangi? Daca simptomele sunt mult accentuate, cu siguranta nu e de dorit. Nici la asta nu te asteptai, dar in acest caz te ingrijorezi, iti pui semne de intrebare si nu stii ce e de facut.

Sa ne imaginam ca dupa albirea dentara dintii tai dor si nu s-au albit atat cat iti doreai. Din nou te ingrijorezi si nu stii ce sa faci. Daca dintii tai sunt mai albi decat iti imaginai si totul a mers foarte repede, esti fericit.

implant dentar

Care este diferenta?

Pe de o parte avem situatia pe care o asteptam, ne-o imaginam si o acceptam. Pe de alta parte avem situatia reala care poate este diferita. In functie de unde se plaseaza situatia diferita fata de expectantele noastre putem fi multumiti sau nemultumiti. Toata lumea isi doreste sa fie multumita. Asa ca vine intrebarea: cum sa facem ca rezultatul sa fie cel asteptat sau sa il depaseasca? Se poate obtine aceasta intr-un singur mod: avand grija ca expectantele noastre sa fie conforme cu realitatea.

In stomatologie, si in orice domeniu de altfel,  este foarte important sa ne raportam la rezultatul ipotetic scontat cat mai precis. Pentru asta exista mai multe metode: discutii indelungate, fotografii, statistici, masuratori si uneori simulari. Garanteaza parcurgerea acostor pasi un rezultat final peste expectante? Nu! Nu il garanteaza pentru ca daca din punct de vedere medical totul poate fi in parametri normali, asta nu inseamna ca si gradul de multumire este atins sau depasit.

Si cum in Romania, si in majoritatea tarilor din lume, garantarea tratamentelor stomatologice este interzisa de lege, pe ce te poti baza atunci cand iei decizia sa treci prin interventia chirurgicala descrisa sau prin procedeul albirii dentare? Pe un singur aspect, ca medicul si echipa medicala iti va fi alaturi, ca isi vor da toata silinta sa faca tot ceea ce le sta in putinta sa iti fie bine, atat de bine cat pot ei face. Rezultatul nu e garantat, poate te va multumi sau nu pe deplin, dar credinta ca ai langa tine o echipa medicala care va face totul pentru binele tau este, din punctul meu de vedere, punctul de plecare si de sosire in luarea oricarei decizii.

Citeste mai multe AICI.

Dr. Bogdan Fondrea - www.dentaldesign.ro

Primum Non Nocere

La Geneva in anul 1975 Asociatia Medicala Mondiala a emis formularea moderna a Juramantului lui Hipocrat.  Principiul de baza in toate ramurile medicinei este simplu: "primum non nocere" (mai intai sa nu faci rau - traducerea din latina). 

De cativa ani vreau sa scriu articolul acesta, doar parca niciodata pana acum nu m-am putut efectiv apuca sa fac ceva concret. Incepeam sa scriu cateva cuvinte si ma opream, stergeam si ma uitam la foaia goala care nu dorea sa fie scrisa. Astazi cuvintele s-au asezat de la sine, liber, fara fortare.

Haideti sa comparam doua situatii:

Cazul 1 - Un pacient care ultima oara a fost la dentist in urma cu vreo 9 ani (asa isi aduce aminte) si nu stie exact pentru ce. Acum a venit sa isi rezolve problemele. Nu a fost la dentist pentru ca nu avea bani, i-a fost frica sau a considerat ca nu e nevoie. Este evident faptul ca era nevoie sa mearga, pentru ca sunt probleme ce necesita rezolvare acum dar si in trecut. Sa analizam cazul:

securedownload

In concluzie, absolut toate tratamentele necesare se vor rezolva impecabil, fara surprize neplacute, cu costuri infime si o durata de executie minima. De asemenea, rezultatul va fi de lunga durata, estetic, functional si corect.

Cazul 2 - Pacienta ce deja a fost la un numar respectabil de dentisti in viata ei, doamna cu o situatie materiala foarte buna. De asemenea,  are un nivel educatie foarte ridicat. Niciodata nu a contat pentru ea care este pretul tratamentelor si s-a dus periodic la dentist. 

carii si infectii dinti

In concluzie, va dura cativa ani pana la rezolvarea completa a problemelor de sanatate, rezultatul medical va fi bun, dar departe de perfect, din punct de vedere estetic vom face tot posibilul sa fie satisfacator. Pretul platit deja, pe langa aspectul financiar, implica mult timp si energie. Este nevoie de determinare, perseverenta si totusi, la final, rezultatul nu va putea fi numit stralucit. Din pacate, pe situatia prezenta vom face tot ce se poate face, dar nu vom putea face miracole.

Cu ce ar trebui sa ramanem din aceasta comparatie? Cred ca am inteles cu totii. Suntem medici si sa nu uitam juramantul lui Hipocrat: "Primum Non Nocere". 

Bogdan Fondrea – www.dentaldesign.ro