Laptele, calciul, proteina animala si sanatatea
Nimic pe lumea acesta nu este întâmplător… Și, să trec la argumente, sau la subiectul concret al acestui articol!
Când Bogdan Fondrea mi-a propus acestă temă, cea despre care vom povesti în aceste rânduri, am avut revelația afirmației inițiale. Să scriu despre ”Calciu”, despre sursa lui naturală și optimă pentru organismul uman, să aduc în discuție ”mitul fals al calciului din laptele de vacă, bun pentru organismal uman”, toate acestea, în timp ce eu reciteam o carte - cum puține sunt în lume despre nutriție și influența hranei asupra declanșării bolilor -, chiar nu este întâmplător! Am două subiecte ”mereu fierbinți” despre care vorbesc cu convingere, care sunt greu acceptate de majoritatea celor din jur: laptele de vacă și ”a mânca sau a nu mânca carne”.
Am spus convingere, da, întrucât eu am experimentat stări și senzații cu aceste produse prin consumul sau prin abstinența lor. Citesc zilnic câte ceva, lucrez cu oameni în acest domeniu, iar toate studiile și toate cazurile actuale spun – invariabil - despre aceste ”două subiecte”, ca fiind de mare interes. Este important a le avea în atenție, a căpăta o conștiință și o înțelegere asupra efectelor produse în organism. Dr. Colin Campbell și celebra sa lucrare ”Studiul China” aduce toate informațiile argumentate științific despre laptele de vacă și consecințele sale asupra organismului. Este destul de șocant să spui cu certitudine că…
• laptele de vacă îți aduce carența de Ca în organism fiindcă prin mediul acid favorabil dezvoltării mucusului, pierdem foarte mult Ca, odată cu consumul de lapte de vacă, sau
• consumul de lapte de vacă produce osteoporoză;
• consumul de lapte de vacă favorizează apariția sclerozei în plăci;
• este factorul considerat determinant în declanșarea cancerului de prostată la bărbați;
• cancerul de sân la femei pare să aibe o legătură cu consumul de lapte (din ”Studiul China” vă dau o statistică îngrijorătoare: 1 din 8 femei din Europa fac cancer de sân, față de China, unde 1 din 300.000 face cancer. Ei, ce spuneți? Nu este greșit, ați citit bine și eu am scris bine, este incredibil, nu-i așa? Cea mai mare rată a cancerului de sân o regăsim în tările nordice, acolo creșterea vitelor și consumul produselor lactate fiind cel mai ridicat din Europa. Sau…
• copii dependenți de insulină până la vârsta de 10 ani - se afirmă de către marile școli ale lumii (Școala de la Harvard) că, au ca și factor declanșator al bolii, laptele de vacă administrat de foarte timpuriu în creșterea copiilor;
• organismul a peste 70% dintre noi încetează să mai producă lactoză, enzima care digeră zahărul din lapte, odată ce am fost ”înțărcați”, adică la vârstă extrem de fragedă. Oare nu încearcă natura să ne spună ceva? Sunt atâtea mămici îngrijorate de faptul că odată oprită alăptarea copii refuză să bea lapte de vacă. Copiii știu!!!
Simțiți o revoltă, o voce interioară încăpățânată care spune: ”Nu, nu se poate, nu poate fi adevărat, doar eu am crescut cu lapte de vacă și atâtea generații au crescut la fel…nu poate fi adevărat!” Înțeleg revolta și neîncrederea ce vă cuprinde, am avut-o și eu… Doar că, am înțeles că noi avem un real progres, o cercetare și cunoaștere de dobândit aici pe pământ, putem să ținem pasul cu noile desoperiri spre o mai bună adaptare la mediu, sau putem să ignorăm aceste informații, să le combatem cu argumente deloc elocvente atunci când vorbim despre progres și evoluție. Nutriția este un domeniu ce a cunoscut o mare amploare, atât în cercetare, cât și ca preocupare individuală. Omul începe să redescopere simplu, cum este și firesc, marea (sau adevărata!) însemnătate a hranei, ca și ”medicație zilnică” de întreținere a vitalității întregului. Și atunci, cum să nu credităm noutățile descoperite, cum să nu ne dorim a fi adaptați cât mai bine mediului actual de viață, cu tot ce cuprinde el, produse industriale sau bio, mediu toxic sau nu, poluare, pesticide etc? Haideți, ne dorim ultimele gadgeturi de pe piață, credem în valoarea lor, de ce nu am proceda la fel și cu noutățile științifice reale, ce ne ajută la o mai bună adaptare și stare? De ce nu am face asta? Ei, vedeți, atunci cred că putem să îndreptățim pe cei ce cârcotesc și spun că noi parcă am intrat într-o mare involuție, din punct de vedere nutrițional!
Laptele de vacă și eliminarea lui din dieta zilnică pare o provocare foarte mare, mintea fiind obișnuită cu senzația și plăcerea gustului și obiceiului ei firesc! Trebuie doar să vă doriți a avea încredere în cele scrise aici de mine, să vă doriți a descoperi ce este adevărat legat despre acest subiect, să încercați a fi conștienți o anumită perioadă de timp de felul în care vă simțiți, eliminând complet din dietă acest produs. Lucrez în acest domeniu, lucrez cu oameni ce-și schimbă modul de viață odată ce-și schimbă modul în care se hrănesc și vă spun cu convingere: trebuie doar să aveți curajul, îndrăzneala și dorința de a încerca o dietă mai apropiată de mediul vegetal! Și, zâmbesc cu bucurie, stiind că pasul odată făcut, fiecare dintre voi va simți, într-un fel sau altul, beneficiul stării și al sănătății … odată cu eliminarea laptelui de vacă din alimentație!
Calciul din laptele de vaca… Dovezile care confirmă că proteinele de origine animală (adică și laptele de vacă) slăbesc sănătatea oaselor, sunt mai vechi de o sută de ani. Una din primele explicații, care au plecat de la premise că proteinele de origine animală produc o aciditatea metabolică în exces, datează din anii 1920. De asemenea, se știe de multă vreme că proteinele de origine animală contribuie într-o mare măsura, decât cele de origine vegetală, la încărcarea cu săruri acide a organismului. Laptele de vaca are un continut de Ca adaptat nevoilor vițelului, diferite de cele umane, cu mult peste valorile accesibile si prelucrabile de organismul uman. Proteinele laptelui animal (matricea care se impregnează cu minerale), nu răspunde constituției umane, având o cantitate extrem de mică de oseină. Urmarea este că organismul va reține denaturat mineralele, antrenând, atenție, o demineralizare profundă!!!
Grupând constatările majorității cercetatorilor, coincidem că organismul, pe de o parte, pierde din aceste săruri prin circuitul sanguin, prin lipsa oseinei, dar, pe de altă parte, acumulează aceleași săruri (ce se găsesc din belșug în laptele de vacă) și le depune în părțile tisulare si organice din corp, ceea ce determină rigidizarea venelor, arterelor si țesuturilor. Prin urmare, acestea antrenează indurații, chisturi, calculi si depuneri de calciu. Proteinele de origine animală, cum ar fi și cazeina din lapte - un aminoacid ce provoacă și mare parte dintre alergiile tot mai frecvente, alt mare subiect de dezbătut! -, pot avea urmări, ca și cele ce le voi prezenta către Dvs, în sprijinul gândului că într-o bună zi, poate încercați o alimentație diferită, mai simplă și sănătoasă. Astfel, proteinele de origine animală:
• au tendința de a bloca producția de vitamină D ”superactivă”, lăsând organismul cu un nivel scăzut de vitamina D;
• determină organismul să producă mai mult IGF-1 (un hormon de creștere – factorul 1 de creștere al organismului), care, la rândul lui, generează haos în procesul de creștere a celulelor noi și de îndepărtarea a celor bătrâne, stimulând astfel dezvoltarea cancerului;
• calciul în exces, cum este cel generat de laptele de vacă și din produsele lactate, înhibă producerea de vitamin D ”superactivă”;
• un nivel redus continuu de vit D ”superactivă” creează un mediu care stimulează diferite tipuri de cancer, boli autoimune, osteoporoză și alte boli;
• desi se administreaza copiilor Ca si vit D, problema rahitismului nu a fost rezolvata. Nici aspectul privind apariția indurațiilor chistice, în cazul persoanelor care beau lapte nu a fost înlăturat, în ciuda repetatelor intervenții chirurgicale;
• proteinele animale (aici fiind de menționat și laptele), scot Ca din oase prin crearea unui mediu acid în sânge, iar organismul, pentru alcalinizare și reglare, folosește Ca propriu, bazele sale pentru ieșirea din aciditate;
• in urma consumului zilnic de lapte, excesul de proteină ce se descompune în tractul digestiv, încarcă intestinele cu un sediment vâscos, care trece ulterior în sânge. Pe măsură ce aceste produse de putrefacție se acumulează, prin consumul regulat, organismul încărcat se străduiește a le elimina prin piele (acnee, pete pe față) și prin plămâni (guturai). Cele ce nu se elimina prin nici o cale, se descompun în interior, formând un mucus ce dă naștere la infecții, cauzează reacții alergice și încarcă articulațiile cu depozite de Ca. Știți că multe persoane cu astm bronsic, cu infecții auriculare, acnee sau ciuperci frecvente s-au vindecat complet prin simpla înlăturare din alimentație a produselor lactate.
• conținând hormoni, dezechilibrează balanța sistemului endocrin feminin. Aceste efecte se agravează odată cu administrarea hormonilor artificiali sintetici animalelor, în scopul creșterii producție de lapte. Și, mare atenție, asta nu se întamplă doar în industria laptelui, asta a început să se aplice și în gospodariile de la țară. Și toate acestea distrug delicatul echilibru al sistemului endocrin.
Mulți dintre noi încă consumă lapte, pentru că doctorul nostru ne-a spus ca el reprezintă o bună sursă de calciu. Sfatul acesta, din păcate, nu este unul bun și iată încă un argument: laptele de vacă are 120 mg calciu la 100 gr produs, comparativ cu 33 mg la 100 gr produs, cât are laptele matern si 97 mf fosfor la 100 gr produs, comparativ cu 18 mg fosfor la 100 gr, în cazul laptelui uman. Fosforul se combină cu Ca, în traiectul digestiv si-i blochează absorbția. Numai alimentele cu un raport de Ca/P > sau egal cu 2/1 reprezinta sursa de Ca! În cazul laptelui uman, raportul Ca/P > sau egal cu 2,35/1, în vreme ce laptele de vacă are raportul de Ca/P > sau egal 1.27/1. Laptele de vacă are 50 mg Na/100 gr produs, față de numai 16 mg Na la 100 gr lapte matern. Iată una dintre cauzele banale, dar atât de riscante pentru sănătate, privind excesul de Na din organism. ”Raportul dintre cazeină/albumină în laptele de vacă este de 6, iar în cel uman 1. În comparație cu laptele uman, cel de vacă are mai puțin Cl si K (elemente peptizante), dar mai mult Ca si P (efecte coagulante). Acesta este motivul pentru care laptele de vacă coagulează în grunji mari, greu penetrabili de scucul gastric.
Acum, în aceste rapoarte prezentate îmi vine în minte o comparație dintre lapte si sucul de struguri: raportul din laptele matern dintre proteine/glucide/lipide este de 1,4/3,6/4,7 si acesta corespunde raportului mediu care se gaseste in fructe si legume. Bunăoara, zeama de struguri - mustul - este la fel de bogat in substanțe nutritive ca și laptele de mamă, tocmai de aceea a și fost denumit “lapte vegetal”. Dr Colin Campbell spune ca singurele produse admise obținute din laptele de vacă, din perspectiva condiției de sănatate, firește, sunt untul de casă și iaurtul. Iar laptele de capră se apropie mult de natura și consistența compoziției laptelui uman și se poate consuma fără riscul îmbolnăvirii.
Este greu să cuprinzi într-un articol tot ce vrei să trimiți, să dăruiești mai departe, mai ales când subiectul este așa de ”fierbinte” ca și acesta. Îmi doresc să vă fi scos din starea de confort, să vă fi făcut a vă simți incomod citindu-l, pentru că astfel, am convingerea că am reușit să vă fac atenți. Și informațiile despre acest subiect, ideile despre el, vor începe să vină către voi, să vă caute spre a vă aduce lămurirea și limpezimea ideii. Astfel, dacă Bogdan și voi veți dori, cu mare drag și dăruire voi reveni cu un articol despre sursele adevărate de calciu, asimilate și bine primite de organism, despre importanța conștientizării și educației firești asupra alimentelor și hranei noastre de zi cu zi. Știți celebra vorbă: ”Ești ceea ce mănânci?” Ok, și dacă beau lapte, ce, sunt un vițel? Nu, noroc că nu beau lapte, am crescut mare și am învățat ce-mi face bine și ce nu, ce-mi dă o claritate a minții și ce-mi întunecă rațiunea, ce mă lasă să mă dezvolt firesc și armonios pe acest pamânt. Așa sa fie! Alegeri mereu conștiente și atente în hrana de zi cu zi, sănătate și bucurie tuturor!
Dr. Lavinia Ceuță – Nutriționist
Citeste mai multe despre sanatate AICI si AICI
